Anunţuri/Comunicate

Ciprian Pandea: Dezvoltarea localităților rămâne principala noastră prioritate. Sunt alături de primarii implicați în acest proces

Vineri 15 iulie , a avut loc la sediul Organizației Județene Călărași a PNL, o conferință de presăa PNL Călărași. Au participat Ciprian Pandea-senator, președintele organizației județene  alături de prefectul Valentin Barbu și de cei mai tineri primari din județ, Monica Silvia Ceauşescu și Ciprian Andrei Olteanu, edili ai comunelor Cuza Vodă, respectiv Unirea.

Dezvoltarea localităților rămâne principala noastră prioritate, sunt alături de primarii implicați în acest proces și de aceea, pe această cale, vreau să îi anunț că de luni, 18 iulie, se deschide platforma ministerului de resort pentru depunerea documentelor necesare încheierii contractelor de finanțare în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny, a declarat Ciprian Pandea.

Săptămâna trecută, domnul ministru Cseke Atilla a semnat ordinul de ministru privind proiectele finanțate prin Programul Național de Investiții. În județul Călărași avem 93 de proiecte cu o valoare de 1.197.029.761,25 lei. Primarii PNL au finanțate 46 de proiecte cu o valoare de 502 milioane. Aproximativ o treime din proiectele finanțate ale primarilor PNL se referă la lucrări de apă și canalizare, iar restul este destinat asfaltării drumurilor.

Vreau să mai anunț că luni, 18 iulie, ministerul va deschide platforma aferentă depunerii documentelor necesare semnării contractelor de finanțare. Cu cât depun mai repede documentele, cu atât vor semna mai repede aceste contracte de finanțare. Unii dintre ei au făcut deja licitațiile cu clauză suspensivă, astfel că imediat după semnarea contractelor de finanțare pot demara lucrările, de asfaltare, respectiv alimentare cu apă și canal. Așteptăm totodată și consultarea noastră privind finanțarea proiectelor de gaz. După cum știți, județul Călărași a avut un singur proiect de gaz finanțat prin POIM, cel al comunelor Jegălia, Unirea și Dichiseni.

Apoi au fost finanțate proiectele declarate eligibile pe POIM, prin PNI Anghel Saligny, cele ale comunelor Roseți și Grădiștea. În perioada următoare, prin PNI Anghel Saligny, pentru o sumă de aproximativ 160 de milioane de lei, vor fi publicate restul proiectelor finanțate.


Vreau să salut și că județul Călărași, respectiv operatorul regional EcoAqua, a semnat contractul de finanțare, sper să fie implementat conform graficului și locuitorii județului Călărași să beneficieze de condiții optime în ceea ce privește alimentarea cu apă și canalizare.

Mai vreau să anunț că de săptămâna viitoare, mai exact de marți, 19 iulie, ora 10.00, se va lansa programul național Start-up Nation, cu un buget total de 520 de milioane de lei, din care 20 de milioane pentru cei din diaspora. Ca finanțare avem maxim 100.000 de lei pentru crearea unui loc de muncă și maxim 200.000 de lei pentru crearea a două locuri de muncă. Beneficiarii sunt microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii înființate după 01.01.2020, iar înscrierea în acest program este sută la sută digitalizată, a informat Ciprian Pandea

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai cautate

To Top
ro_RORomână
en_GBEnglish (UK) ro_RORomână