Anunţuri/Comunicate

Corneliu Ratcu a marcat arta călărășeană din ultimii 40 de ani

Corneliu Ratcu (1947-2022) Necrolog

Corneliu Ratcu (1947-2022 Pictorul Corneliu Ratcu a murit trist în dimineața de 17 noiembrie, la Spitalul Județean din Călărași. Vasta cultură pe care o poseda nu și-a găsit ecoul în imediata sa apropiere, motiv pentru care a fost un personaj greu de înțeles de contemporani, un profesionist cu pretenții, care a trăit fără compromisuri.

Demn și orgolios în ceea ce privește meseria pe care o stăpânea, acesta a marcat arta călărășeană din ultimii 40 de ani printr-o prezență incisivă, prin participări la expoziții de grup, prin foarte puține personale din cauza pretențiilor de desăvârșire pe care le avea de la sine, prin ținuta și viața boemă, prin prestigiul său de a fi fost unul dintre talentații pictori ai generației sale.

Respecul deosebit pentru maeștri școlii românești de pictură, pasiunea pentru muzica clasică și felul ideal de a gândi iubirea îl făceau un sensibil incurabil și un magician al vorbelor. Corneliu Ratcu trebuia să se fi născut în alte timpuri.

Ana Amelia Dincă

Corneliu Ratcu (1947-2022) in memoriam

Înalt, impunător, cu vocea baritonală și pasul apăsat, Corneliu Ratcu este o apariție pitorească la expozițiile din orașul Călărași, unde vine îmbrăcat exotic, colorat, cum îi stă bine unui artist, care trăiește în lumea lui. Barba albă și părul în bătaia vântului îi dau aerul unui boem, cu visele neîmplinite.

 Un bărbat frumos de care orice femeie s-ar îndrăgosti și pe care timpul l-a făcut și mai frumos, dar și mai aprig cu lumea pe care o dorește perfectă, după chipul și asemănarea lui. Corneliu Ratcu este un personaj interesant prin contradicția dintre sensibilitatea picturii practicate și modul său de adecvare la contemporaneitate.

 Acesta trăiește pe pielea lui somnolența societății în raport cu producția artistică, în general, ecourile salvatoare lăsându-se mult așteptate.

Cu toate acestea, nu permite niciunui compromis să-i invadeze meseria căreia i-a dedicat viața, iar experiența îl determină să dea sfaturi și să nu se abată de la regulile picturii, făcându-l incomod prin atitudinea directă și acaparatoare.

L-am zărit deseori în oraș și era îmbrăcat cu paltonul lung, care se însoțea cu o mapă mare, legănată de trupul zvelt și de adierile Bărăganului. Întotdeauna acompaniat de o remarcabilă cultură plastică și muzicală, acest artist de școală academică nu a renunțat niciodată la desen și nici la formă, uneori stilizând figurativul sau păstrându-i sugestii prin pensulații picturale, transpuse în funcție de perioada de creația, în spații terne ori în câmpuri de nuanțe vii, unde citim bucuria de a lucra în fața modelului sau în plein-air, făcând lumina să vibreze în pânzele sale și în metamorfozele griurilor delicate. Un bun colorist, acesta trece cu ușurință de la expresia modernă de aplicare a nuanțelor în suprafețe sintetice, la tonuri transpuse după datele unor trăiri directe, care îl conduc spre un expresionism ponderat.

Parcursul de la elemente redând frumusețea naturii la simboluri spirituale s-a făcut treptat, sacrul apărând recurent în pictura sa după anii 2012, nu neapărat ca o împăcare a artistului cu Dumnezeu, ci mai degrabă, ca un omagiu dedicat civilizației creștine în care trăiește.

Corneliu Ratcu a realizat câteva admirabile compoziții de inspirație religioasă, conduse ca mesaj dincolo de aparența unei evocări formale, prin modul cum a alăturat arhetipurile selectate. Introduse în contextul unor structurări compoziționale unde raportul omului cu divinitatea se citește în simpla masă pascală, așezată după orinduiala artistului, aceste elemente tipice, se continuă cu ideea de altar, de sacrificiu și de binecuvântare, prin Mielul mistic ori prin figura lui Cristos, simboluri ale existenței noastre imediate.

Odată, a adaptat stilul icoanei pe sticlă unei picturi unde Fecioara este ilustrată ca o femeie obișnuită îmbrăcată în costum popular, avându-l alături pe Iisus crucificat, imaginea fiind redată într-o .simplitate monumentală și acuratețe a expresiei, care îi sunt specifice.

Dacă ne întoarcem în primul deceniu al anilor 2000, când Corneliu Ratcu a expus o serie de lucrări în sala ˶Euterpe” a Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Călărași, ne amintim că simeza conținea două categorii de tablouri, una formată din naturi statice, iar cealaltă, din peisaje campestre în care vedeta era floarea-soarelui, a cărei inflorescență era conturată ca aureolele sfinților.

Aceste peisaje mi se păreau un fel de Muntele Sainte-Victoire al lui Paul Cezanne, prin repetarea motivului pictural în mereu alte amprente plastice. Se vedea și atunci că lui Corneliu Ratcu îi plac alăturările de nuanțe galben-ocru și degradeurile de albastru mai stins, toate menținute într-o gamă vibrantă de frescă și pe alocuri cu discrete irumperi de oranj și roșu, degajând un mare rafinament.

În ceea ce privește naturile statice, un suflu al școlii noastre interbelice îi străbate discursul vizual, lucru firesc având în vedere că este un descendent al acestei estetici. Articularea amănuntelor și a pasajelor de culoare impun tensiuni prin alternanța formelor care sunt pretexte de picturalitate și expresivități.

 Putem intuit aici reminiscențe din moștenirea lui Gheorghe Petrașcu și Alexandru Ciucurencu în accentul pus pe subiectul plastic, dar și Vasile Grigore, cu latura lui fovă a lăsat urme în paleta artistului care, în anumite abordări, se lasă purtat de un expresionism aflat la limita fovismului.

Tendința abia menționată aparține unei etape de tinerețe și pentru asta stau mărturie compozițiile din patrimoniul artistic al Muzeului Dunării de Jos. Acestea sunt dovada potrivită pentru peisagistica referitoare la Portul Călărași și la malul Borcei, putând fi remarcate intensitatea calorică și fantezia în degajarea petelor ample de culoare care se conjugă cu reperele realității. Geografia zonei este pe placul lui Corneliu Ratcu, iar schimbările de atmosferă s-au impus în pictura acestuia și prin secvențe încărcate de sobrietate, apropiate de greutatea mineralelor, prin consistența suprapunerilor. Alteori, momentele zilei l-au determinat să prefere tentele pastelate, diafane, pentru a reprezenta un detaliu citadin, surprins în acuratețea volumelor arhitectonice și vegetale.

La fel de efemeri ca destinul lor biologic, din macii lui Corneliu Ratcu nu au rămas decât poveștile prietenilor care vorbesc despre măreția unor lucrări dispărute. Opera sa cunoaște perioade de creație nuanțate în abordare, acesta rămânând fidel tehnicii picturii în ulei și pastelului, folosite și pentru aducerea mai aproape de noi a unor personalități culturale precum Ștefan Luchian, Constantin Brâncuși, George Enescu, Gigi Teodorescu.

 Dublul ˶Autoportret” în care artistul privește spre ceea a fost și spre ceea ce urmează să fie, într-o luptă cu timpul și cu destinul, își are ecoul într-o memorabilă reprezentare a chipului lui Iisus, care a dobândit trăsăturile artistului. Nasul ascuțit, figura de ascet cu barba care îi efilează și mai mult dominantele faciale, ochiii pătrunzători, ne fac să credem că și acesta intră în categoria autoportretelor. Însă mesajul depășește simpla aparență a unei evocări sau similitudini, chiar voite a artistului, ecourile lucrării argumentându-se în ideea de sacrificiu și de trecere a timpului.

 Ana Amelia Dincă

foto Florian Mihailescu

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai cautate

To Top
ro_RORomână
en_GBEnglish (UK) ro_RORomână