Consider că investițiile în Oltenița sunt prioritare — pentru că doar așa putem, la rândul nostru, să investim în oameni.
Ieri, 13 august 2025, am reprezentat municipiul nostru la evenimentul economic și comercial „Împreună pentru a crea o situație avantajoasă pentru Shanxi și România – Un nou capitol al cooperării economice și comerciale”, organizat de Guvernul Provinciei Shanxi și CCPIT Shanxi.

În cadrul discuțiilor, am avut ocazia să prezint Oltenița drept un oraș cu potențial real de dezvoltare, capabil să atragă investiții serioase în zona agro-industrială și nu numai. M-am bucurat de dialoguri deschise cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai camerelor de comerț și ai companiilor care caută parteneriate solide și sustenabile.

Le mulțumesc tuturor celor care și-au exprimat sprijinul pentru Oltenița și care văd în orașul nostru o șansă reală de dezvoltare economică durabilă.

Am primit sprijin ferm pentru promovarea oportunităților noastre și am prezentat o broșură dedicată investițiilor în Oltenița, stârnind interes real pentru potențialul orașului.

Cred cu tărie că aceste legături internaționale sunt pași concreți spre un viitor mai bun pentru comunitatea noastră.