De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice mi-am dorit să le arăt recunoștința mea celor care au clădit, cu răbdare și muncă multă, comunitatea în care trăim astăzi.
Am fost alături de seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Gheorghe” din Oltenița. Le-am ascultat poveștile, am zâmbit împreună și m-am încărcat cu energia lor blândă.
Elevii de la Colegiul Național „Neagoe Basarab”, coordonați de doamna profesoară Pripas Geta, le-au dăruit un moment artistic emoționant, iar părintele Cristian Necula a adus o binecuvântare și un gând frumos despre această etapă a liniștii și înțelepciunii.
Împreună cu colegul meu, Adrian Pestrițu, city managerul orașului nostru, le-am oferit un mic dar simbolic, dar mai ales gândurile noastre bune.
La mulți ani tuturor seniorilor din Oltenița! Vă mulțumesc pentru tot ce ne-ați oferit și promit că nu voi uita niciodată cât de important este să avem grijă de dumneavoastră.