News

Vasile Stoica a înscris comuna Dorobanțu pe traiectoria modernizării

Vasile Stoica este primarul cu spirit intreptinzător  cu inițiativă, acțiune și implicare in viața comunei Dorobanțu.  Fermier, om de afaceri, sponsor, filantrop, voluntar , marcheză zi de zi  destinele comunității.

Contractul de finanțare pentru dotarea, cu bani europeni, a unităților de învățământ din comuna Dorobanțu, a fost semnat cu prilejul, vizitei  ministrul Ligia Deca în județul Călărași.

Primarul liberal al comunei Dorobanțu, județul Călărași, Vasile Stoica, continuă, și în acest an, dezvoltarea localității prin investiții cu finanțare europeană sau națională,cu prioritate investițiile în infrastructura stradală și cea educațională din cele trei sate component Dorobanțu, Vărăști și Boșneagu.

Obiectivele politicii de investiții  în comuna Dorobanțu  sunt creșterea nivelului de trai și  a calității vieții,creare condițiilor,mijloacelor și resurselor pentru satisfacerea nevoilor cetățenilor, a declarat Vasile Stoica primarul comunei Dorobanțu.

Astfel, cele mai importante proiecte ale primarului Vasile Stoica sunt cele de modernizare drumuri, fiind aprobate în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny finanțări de peste 16 milioane de lei pentru asfaltarea tuturor drumurilor din cele trei sate, Dorobanțu, Vărăști și Boșneagu.

Tot la capitolul infrastructură de drumuri, Dorobanțu are aprobat în cadrul PNRR C10-Dezvoltare locală, amenajarea de piste de biciclete, finanțarea ridicându-se la aproximativ 1,8 milioane de lei.

Cele mai multe proiecte în cadrul PNRR vizează reabilitări termice ale unităților de învățământ, după cum urmează: școala Boșneagu, grădinița Dorobanțu, și școala Vărăști. Totodată, administrația liberală condusă de Vasile Stoica vizează atragerea unei finanțări și pentru reabilitarea termică a sediului primăriei

Avem  o viziune particulară regenerarea spațiilor  și  gândirea investițiilor într-un efort unitar de constituire a unui spațiu  special destinat vieții Comunității:Un Spațiu pentru Comunitate Spritualitate,Educație și Cultură.

Biserica renovată si capelă nouă,Centru cultural cu o sală de 250 locuri,biblioteca si alte spatii,scenă în aer  liber, grădiniță și școala   sunt valori care ne preocupă, a mai spus Vasile Stoica.

32 miliarde  pentru investiții și cofințări în comuna  Dorobanțu în anul 2023.

Politica de dezvoltare rurală  sprijină dinamismul și viabilitatea economică  a satelor  comunei  prin finanțare și acțiuni care susțin dezvoltarea rurală. Vasile Stoica folosește programele naționale de dezvoltare rurală 32 miliarde  pentru cofinanțări și investiții  în comuna  Dorobanțu în anul 2023 și le completează cu o contribuție personală semnificativă de la compania Prodcereal:  4 miliarde pentru construirea capelei, 400 milioane pentru central medical, 2 miliarde  pentru modernizarea stadionului comunal și aducerea la standard pentru omologare  liga  a-III-a.

O pistă de biciclete cu  două parcări și stații de încărcare pentru trotinete și biciclete electrice și alte vehicule alternative.

O pasarelă pietonală care  traversează balta Andolina și face legătura cu un trotuar de 3000 ml care  a fost construit în satul Vărăști și 300 ml de troruar în Dorobanțu

Modernizarea străzilor Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu şi Ion Heliade Rădulescu, din sat Dorobanțu . Total 4099 mp

Modernizarea străzilor Decebal, Mihai Racoviță, Alexandru cel Bun, din sat Vărăști si Str. Mostiștei din sat Boșneagu. Total 3797 mp

Nelu Bălașa

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai cautate

To Top
ro_RORomână
en_GBEnglish (UK) ro_RORomână